vin. apr. 19th, 2024

Creșterea punctului de pensie, indexare pensii militare, pensia minimă , indemnizații și ajutoare pentru pensionari.

Creșterea punctului de pensie

De la  1 ianuarie 2023 se stabilește punctul de pensie la 1785 lei în creștere cu 12,5% față de anul 2022 când valoarea punctului de pensie este 1586 lei.

Astfel, pentru a afla valoarea pensiei din 01.01.2023 va trebui să înmulțiți punctajul mediu anual, precizat în cuponul de pensie, cu 1785 lei.

Promisiuni legate de o predicție a moajorărilor ulterioare

Începând cu anul 2024 aceasta valoare se majorează cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicați de Institutul Naţional de Statistică. Majorarea şi data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.”

Pensiile militare

Începând cu 1 ianuarie 2023, pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute recalculate, stabilite și/sau actualizate, după caz, potrivit prevederilor Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31.12.2017, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează din oficiu, astfel:

a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 12,5%, fără să depășească 3.256 lei;
b) între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 8,5%, fără să depășească 4.687 lei;
c) între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 6,5%, fără să depășească 6.103 lei;
d) între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 5,2%, fără să depășească 7.518 lei;
e) între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 4,4%, fără să depășească 8.902 lei;
f) între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 3,5%, fără să depășească 10.000 lei.
– începând cu 1 ianuarie 2023, pensiile militare de stat stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 223/2015, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 01.01.2018, și indexate ulterior, în conformitate cu legislația în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează din oficiu, astfel:
– a) până la 3.000 lei inclusiv, se indexează cu 3,8%, fără să depășească 3.076 lei;
– b) între 3.001 lei – 4.400 lei inclusiv, se indexează cu 2,5%, fără să depășească 4.485 lei;
– c) între 4.401 lei – 5.800 lei inclusiv, se indexează cu 1,9%, fără să depășească 5.888 lei;
– d) între 5.801 lei – 7.200 lei inclusiv, se indexează cu 1,5%, fără să depășească 7.295 lei;
– e) între 7.201 lei – 8.600 lei, se indexează cu 1,3%, fără să depășească 8.687 lei;
– f) între 8.601 lei – 10.000 lei, se indexează cu 1%, fără să depășească 10.000 lei.

Pensia minimă garantată social

Începând cu data de 1 ianuarie 2023 indemnizația socială pentru pensionari este de 1.125 lei. Astfel dacă acum pensia minimă este în cuantum de 1000 lei acesta urmează să se majoreze și ea tot cu 12,5%.

Ajutoare acordate pensionarilor

În anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute în legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei, în funcție de veniturile lunare realizate. Ajutorul financiar se plătește, din oficiu, în luna ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023.
– a) în cuantum de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
– b) în cuantum de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
– c) în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.
– (2) Ajutorul financiar prevăzut la alin. (1) se plătește în două tranșe, în lunile ianuarie 2023 respectiv, octombrie 2023, astfel:
– a) în cuantum de 500 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
– b) în cuantum de 400 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
– c) în cuantum de 300 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.

06.12.2022

www.lapensie.ro

By Ioan COVACIU

Consultant pensii naționale și internaționale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *