vin. mart. 29th, 2024

Ianuarie 2019
Doi bătrâni din judeţul Botoşani au sfârşit tragic în propria locuinţă. Aceştia au îngheţat pur şi simplu de frig în casa neîncălzită. Incidentul a avut loc în urmă cu două zile în localitatea Vorniceni. Cei doi botoşăneni, soţ şi soţie, aveau în jur de 62 de ani. Din cauza gerului din timpul nopţii dar şi a lipsei de încălzire din casă, cei doi au intrat în şoc hipotermic. Au fost găsiţi abia a doua zi dimineaţă de fiul acestora venit în vizită. Bărbatul era deja mort, iar femeia se afla în comă. Bărbatul a sunat la 112, iar bătrâna a fost luată cu ambulanţa şi dusă iniţial la spitalul din Săveni apoi la Spitalul Judeţean din Botoşani. În ciuda eforturilor medicilor femeia şi-a pierdut viaţa, mai ales că suferea şi de alte afecţiuni. Este al şaselea caz de moarte prin hipotermie, din această iarnă, la Botoşani. (adevărul.ro )

Decembrie 2018: Echipajul de la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani s-a deplasat la locuința din Bucecea, însă nu s-a mai putut face nimic pentru femeia în vârstă de 80 de ani. Bătrâna a fost găsită acoperită de zăpadă în curtea casei.

Noiembrie 2018 .Un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Plopenii Mici, comuna Ungureni, s-a soldat cu moartea proprietarei, aceasta fiind găsită de pompierii veniți să stingă flăcările.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, pompierii voluntari din comună și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. Din nefericire, proprietara casei, o bătrână în vârstă de 80 de ani, a fost găsită decedată în bucătărie, aproape de ușa de la intrare. Potrivit datelor ISU Botoșani, incendiul, care se manifesta doar în camera în care a fost găsită femeia, a fost generat, cel mai probabil, de un jar căzut din sobă pe materiale combustibile. 

Tragedia vine la câteva zile după ce un bărbat, în vârstă de 70 de ani, a murit în condiții similare. Incendiul a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o locuință din comuna Todireni. Bărbatul, care a rămas peste noapte în casa părintească, a fost găsit decedat în interiorul locuinței, aproape de ușa de la intrare. În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că și incendiul de la Todireni s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui jar căzut din sobă pe materiale combustibile. (botosani.ro)

By Ioan COVACIU

Consultant pensii naționale și internaționale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *