vin. apr. 19th, 2024

Nicolae Ciucă, Ajutoarele pentru persoanele vulnerabile, banii pentru pensii in 2023.

Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă, la începutul ședinței de guvern din 4 ianuarie 2023

.., vom continua să susținem măsurile pe care le-am adoptat și care au funcționat pentru sprijinirea populației vulnerabile, pentru tot ceea ce noi am decis și am asigurat că se va continua şi în anul 2023.

Am văzut știri sau temeri legate de faptul că nu ar exista bani pentru plata la timp a drepturilor care se cuvin cetăţenilor. Nu există nici cea mai mică urmă de îndoială legat de acest aspect. Există finanțare, există măsuri luate la nivelul ministerelor, atât la Ministerul de Finanțe, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru ajutoarele pe care le asigurăm prin fonduri europene și desigur, la Ministerul Muncii, pentru plata pensiilor și a ajutoarelor pentru termie. Deci, nu trebuie să avem niciun fel de temere în acest sens și rolul nostru este, în continuare, să comunicăm deschis și să asigurăm cetățenii că sunt informați și au toate datele în conformitate cu realitatea și să ne concentrăm, așa cum spuneam, pe ceea ce avem de făcut, pentru că există potențial, iar potențialul s-a văzut şi din încrederea pe care investitorii străini au avut-o în economia românească.


Citeste si Decizia CCR 650/2022 si efectele ei asupra pensiilor in 2023


Spuneam că am avut o absorbție de 11,3 miliarde de euro din fonduri europene. Undeva tot la acest nivel, probabil, se vor ridica și investițiile străine directe, ceea ce ne dă o încredere şi ne menține pe linia aceasta de optimism moderat față de ceea ce înseamnă activitatea guvernamentală și relațiile pe care le-am stabilit cu mediul de afaceri, pentru a convinge investitorii că în România sunt oportunități, în România există resurse, în România există capacitate de muncă, în România productivitatea muncii este un indicator care poate să stimuleze, în continuare, mediul investițional. A mai declarat premierul Ciuca Nicolae-Ionel.

05.01.2023

www.lapensie.ro

By Ioan COVACIU

Consultant pensii naționale și internaționale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *