Eliberarea adeverințelor, nou proiect de lege, cine va putea primi adeverințe gratuit?, Cine va plăti adeverinţele? Cum se vor deconta? Acte necesare.
În perioada 1 septembrie 2024 – 1 martie 2025 se desfășoară recalcularea pensiilor prin includerea sporurilor nepermanente și a acordului global.
Proiectul, iniţiat de 19 parlamentari liberali, completează Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a solicitat dezbaterea şi aprobarea acestei inițiative în procedură de urgenţă, astfel încât ambele Camere ale Parlamentului să poată aproba actul normativ cât mai repede.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, iar Camera Deputaţilor este for legislativ decizional.
Prevederile proiectului – ”Pensionarii ale căror pensii au cuantumul de până la 3.000 RON pot solicita adeverințele care dovedesc veniturile lunare brute de la deținătorii legali de arhive sau de la operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice, contravaloarea obținerii acestor documente fiind decontată integral de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agenția județeană din județul în care își are domiciliul solicitantul.” – ”Pensionarii ale căror pensii au cuantumul cuprins între 3.001 RON și 6.000 RON, pot solicita adeverințele care dovedesc veniturile lunare brute de la deținătorii legali de arhive sau de la operatorii economici autorizați de Arhivele Naționale pentru prestarea serviciilor arhivistice, contravaloarea obținerii acestor documente fiind decontată în procent de 50% de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agenția județeană din județul în care își are domiciliul solicitantul.”
Deși proiectul, dacă ajunge lege, este binevenit trebuie totuși precizat că modelul de adeverință prezentat în Anexa Nr. 6 din Legea 36/2023 este incomplet, fapt pentru care casele de pensii au început deja să respingă adeverințe eliberate de către arhivatori.
Cum timpul de emitere al unei adeverințe, de cele mai multe ori, depășește perioada maximă de eliberare prevăzută în legea arhivelor naționale este de așteptat ca multe dintre adeverințe să ajungă la pensionari după 01.03.2025. De altfel, marea majoritate a societăților de arhivare și-au pregătit modele de cereri pentru eliberare a adeverințelor prin care solicitanți sunt obligați să semneze că sunt ..de acord cu emiterea adeverințelor în 90-120 zile.
Având în vedere că pensionarii trebuie să obțină și adeverințe cu sporurile permanente (mai ales cel de noapte) precum și adeverințe cu munca desfășurată în grupe superioare de muncă,
ținând cont de faptul că aceste adeverințe sunt cele care aduc venituri mai consistente precum și reducerea vârstei standard de pensionare,
adeverințe excluse din acest proiect legislativ, se poate spune că promulgarea actului normativ va avea efect mic sau chiar deloc pentru majoritatea care au de obținut adeverințe contra cost.
Cum se va realiza efectiv gratuitatea sau reducerea costului unei adeverințe ?
Potențialul beneficiar va trebui să facă demersurile necesare pentru obținerea adeverinței așa cum au procedat și până acum.
Adică va plăti facturile emise de către societatea de arhivare, prima are de regulă un cost standard și reprezintă taxele solicitate suplimentar de către arhivator(taxă cercetare, taxă deschidere dosar, taxă…taxă) de regulă de cca 280 lei, apoi se va emite factura cu o valoare calculată pentru perioada de timp în care se solicită sporuri, ore suplimentare, muncă în acord, prime etc. Ambele facturi vor trebui achitate de către pensionar însă numai a doua va face obiectul proiectului de lege prezentat mai sus.
Agențiile Județene/Sectoriale de Inspecție Socială vor prelua solicitările pensionarilor pentru a le deconta.
Ce acte va trebui să prezinte pensionarii?
Cu siguranță nu vor lipsi:
1 Cererea de decontare
2 Copia actului de identitate
3 copie cupon de pensie (sunt cazuri în care nu sau mai emis)
4 Adeverința de la ANAF că nu realizează alte venituri pe lângă pensie
5 Factura emisă de arhivator cu precizarea că ea cuprinde venituri și sporuri menționate în Anexa Nr 14 din HG 181/2024
Multe drumuri, multe acte și cu speranța că după solicitarea recalculării pensiei nu va primi un plic de la casa de pensii cu respingerea adeverinței precum că nu este emisă conform prevederilor din H.G. 181/2024.
Luând în considerare faptul că pensionarii vor avea în față 3 instituții fiecare cu un timp alocat de a executa un serviciu cu un timp de 30-45-60 zile se va impune prelungirea perioadei de recalculare, mai ales că până la data de 01.09.2024 la casele de pensii erau deja depuse adeverințe ce conțineau veniturile cu caracter nepermanent pentru care, ați ghicit, încă nu sau primit deciziile recalculate.
Dacă vrei să cunoști mai multe legate de obținerea și eliberarea adeverințelor scrie-ne la contact@lapensie.ro
IOAN Covaciu
30.11.2024 www.lapensie.ro